Trafic îngreunat pe bd. Tomis din mun. Constanța!

Pentru remedierea unei avarii la colectorul menajer, de pe bd. Tomis (vizavi de Mega Image) din municipiul Constanța, echipele RAJA blochează prima bandă de circulație de pe acest bulevard, cu sensul de mers dinspre str. Soveja către zona Dacia, de astăzi – 10 ianuarie 2023 ora 09.00, până sâmbătă – 14 ianuarie 2023.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, pe o lungime de aproximativ 30 m, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației în condiții normale cât mai rapid.




În atenţia pacienţilor şi vizitatorilor Spitalului Judeţean Constanţa!

Având în vedere contextul epidemiologic actual privind creşterea numărului de cazuri de gripă şi viroze repiratorii şi la recomandarea  Direcţiei de Sănătate Publică şi a Ministerului Sănătăţii, conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a luat o serie de măsuri, în vederea prevenirii răspândirii infecţiiilor respiratorii.

Astfel, începând de marti, 10 ianuarie 2023, accesul vizitatorilor în Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa va fi permis după cum urmează:

 

LUNI – DUMINICĂ:  13.00-15.00

 

Totodată, în vederea protejării pacienților și a personalului medical,

SE INTERZICE ACCESUL VIZITATORILOR ÎN SECŢIILE CU RISC: Neonatologie, Obstetrică Ginecologie 1 şi 2, Pediatrie, Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică.

 

Venim în sprijinul pacienţilor internaţi în secţiile unde programul de vizită este suspendat, cu personal care va asigura serviciul de curierat, zilnic, în intervalele orare          11.00-12.00 și 16.00-17.00. Punctul de întalnire este la intrarea în Spital dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă).

 

Accesul vizitatorilor în salon este permis după cum urmează:

 

– 1 vizitator/pacient în saloanele cu 3 paturi, pacientii putând fi vizitati pe rând; …

– 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitati maximum doi pacienti în acelasi timp. …

Durata vizitei este limitată la 15 minute.

– Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infectii respiratorii sau aflaţi în stare de ebrietate;

Este obligatorie purtarea echipamentului de protectie. Acesta este pus la dispozitia vizitatorilor gratuit si se regăseşte la intrarea în fiecare secţie.

 

MASCA DE PROTECŢIE ESTE OBLIGATORIE ÎN INCINTA SPITALULUI, ÎN TIMPUL VIZITEI !!!

  

 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

 

 




Pompieri puși pe drumuri de fumul scos de o oală uitată pe foc!

received_727542378939623

Locuitorii de pe Șoseaua Constanței au solicitat ajutor la 112, în momentul în care au observat un fum gros ieșind dintr-un apartament din zona fostului magazin Silvia.

La fața locului s-au deplasat autospecialele  Stației Mangalia, care au constatat ca fumul provenea de la o oală uitata pe foc.




Accident lângă Techirghiol

IMG-20230109-WA0012

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident la ieșire din Techirghiol, spre Topraisar. Au fost înregistrate patru victime. A intervenit statia de pompieri Tuzla cu un ASAS si SMURD B.

Victimelor li s-a acordat primul ajutor si nu au necesitat transportul la spital.




Primăria a bifat şi dezbaterea publică pe marginea Registrului spaţiilor verzi! Administraţia vrea să iniţieze un HCL în baza unei documentaţii total incomplete, cu lacune crase!

Un senator (Remus Negoi), un consilier judeţean (Sermiran Abdurefi) şi doi consilieri locali (Ozghiun Menabit şi Doru Marinescu), alături de doi localnici şi trei angajaţi ai primăriei – aceştia au fost toţi cei prezenţi la dezbaterea publică iniţiată pentru un viitor HCL, ce va reglementa Registrul Spaţiilor Verzi din Mangalia. Angajaţii primăriei au fost acuzaţi, de către cei prezenţi, că s-au prezentat la dezbatere cu o documentaţie proastă, total incompletă, si cu o atitudine arogantă. Printre lacunele Registrului se numără, în primul rând, omiterea unei bucăţi bune a Pădurii Comorova, astfel încât, spun consilierii prezenţi la dezbatere, oricine va putea tăia şi, ulterior, construi proiecte imobiliare, chiar şi în ariile protejate, precum Stejarii Brumării de la Neptun.

Puteţi viziona o bună parte a dezbaterilor în cele ce urmează:




S-a stins av. Florentina Pană

322011836_581394910475586_7694262087520283349_n

„Editia de Sud” îşi exprimă regretul pentru dispariţia prematură a av. Florentina Pană, soţia renumitului chirurg dr. Stelian Pană, care a plecat dintre noi în urmă cu doi ani.  Suntem alături de familia îndoliată.

Condoleanţe!

Dumnezeu să o ierte!

Mâine, la ora 15.00, trupul neînsuflețit va fi depus la capela Bisericii Sf. Mina.




Astăzi, la orele 12.00, la primărie, are loc dezbaterea pentru iniţierea HCL privind aprobarea Registrului local al spațiilor verzi

IMG_20210429_153745240_HDR

Referat de aprobare al Proiectului de Hotărâre privind ”Registrului local al spațiilor verzi din municipiul Mangalia, județul Constanța”
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/15.01.2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane au fost stabilite sarcini și atribuții pentru autoritățile administrației locale referitoare la obligația de a ține evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative prin constituirea registrelor locale ale spațiilor verzi.
Evidența spațiilor verzi are drept scop organizarea folosirii raționale a acestora, a regenerării și protecției lor eficiente, cu exercitarea controlului sistematic al schimbărilor
calitative și cantitative, cît și la asigurarea informațiilor privind spațiile verzi.
Datele și informațiile privind suprafața, categoria de folosință și proprietarul spațiului verde sunt cele existente în evidențele documentelor de cadastru general, în cazul în care aceste spații au fost identificate, măsurate și reprezentate pe planuri și hărți și sunt cuprinse în registre cadastrale.
Sistemul informațional al spațiilor verzi a fost realizat ca urmare a efectuării lucrărilor de identificare, măsurare, inventariere și cartare a terenurilor definite ca spații verzi, precum și a culegerii informațiilor specifice privind speciile de arbori și vegetația existentă, cu determinarea indicilor cantitativi și calitativi. Registrul local al spațiilor verzi din intravilanul municipiului Mangalia a fost structurat pe categorii, după cum urmează:
– spații verzi
– arbori izolați
– terenuri degradate – proprietate publică, ce pot fi reabilitate ca spații verzi
Pe baza datelor și informațiilor din registrul spațiilor verzi din intravilanul municipiului Mangalia se generează și se vizualizează planuri și hărți tematice, rapoarte statistice, diagrame și altele asemenea, în scopul:
a) întreținerii și actualizării Registrului local al spațiilor verzi din intravilanul municipiului Mangalia;
b) asigurării suportului decizional al autorității administrației publice în activitatea de reglementare urbană și în gestionarea fondului verde al localității (tăieri, toaletări, replantări).
Față de cele mai sus prezentate, în temeiul prevederilor Legii nr. 24/15.01.2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, respectând procedura prevăzută de Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare, precum și în temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) ”Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legi, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”, alin. (2), lit c) ”Consiliul Local exercită următoarele categorii de atribuții: atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului” și alin. (6), lit.
c) ”În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c) Coniliul Local: avizează sau aprobă, în
condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților” din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, supunem spre analiza și elaborarea unui proiect de hotărâre a Consiliului Local, referitor la aprobarea ”Registrului local al spațiilor verzi în municipiul Mangalia”, după cum urmează:
– spații verzi
– arbori izolați
– terenuri degradate – proprietate publică, ce pot fi reabilitate ca spații verzi

 

Anunt dezbatere publica – 09.01.2023, ora 12:00 – Registrul local al spatiilor verzi




Bugetul local al Mangaliei, în dezbatere publică: draftul acestuia va fi publicat pe site-ul primăriei în cursul zilei de mâine

UTF-81038_06.01.202320anunt20dezbatere20publica20proiect20buget20de20venituri20si20cheltuieli20an202023




În timp ce navaliştii îşi strigau, disperaţi, drepturile şi cereau respectarea legii, conducerea şantierului îi privea nepăsătoare de la fereastră! Protestele vor continua!

Administraţia Şantierului Naval DSMa continuă, chiar şi după câteva zile de proteste ale angajaţilor, să nu respecte contractul colectiv de muncă şi nu se prezintă la convocarea Comisiei Paritare, amânând să se implice şi să participe, menţinând o atitudine sfidătoare.
Preşedintele Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurenţiu Gobeajă a declarat, în exclusivitate, pentru „Ediţia de Sud” că „administraţia în loc să comunice salariaţilor nemulţumiţi răspunsuri la întrebările pe care aceştia le-au tot adresat, preferă să-i ignore şi refuză orice formă de dialog. Deşi, în cursul zilei de joi, 5 ianuarie 2023, un membru al Directoratului ne-a comunicat că, vineri, 6 ianuarie 2023, directorul general va reveni din concediu şi se va adresa salariaţilor, totuşi, cu câteva minute înainte de protestul de astăzi (vineri, 6 ianuarie 2023), ne-a spus, sec, că s-a răzgândit… S-au rezumat să trimită nişte adrese pe care le-am publicat pe site-ul sindicatului, www.slnavalistul.ro. Amânarea întrunirii Comisiei Paritare până vineri, 13 ianuarie 2023, deşi au obligaţia să se prezinte în termen de cel mult 5 zile, reprezintă o altă tergiversare, cât şi o lipsă de respect faţă de salariaţi. De asemenea, această atitudine se traduce printr-o încălcare a prevederilor contractului colectiv de muncă. Probabil, conducerea şantierului consideră că dacă amână o săptămână participarea, salariaţii vor renunţa la proteste, însă, personal, consider că acest lucru îi va irita şi dezamăgi şi mai mult. În timpul protestelor, reprezentanţii conducerii priveau salariaţii de la fereastră, sfidând revendicările şi nemulţumirile acestora! Este de neconceput şi de neacceptat un asemenea comportament! Astfel, vom transmite sesizări către acţionarii DSMa, respectiv celor majoritari din ţară, cât şi celor din Olanda. Mai mult, ne vom adresa şi clienţilor în scris pentru a-i informa despre tensiunile sociale create cu intenţie de către Directoratul DSMa, respectiv legate de acele bonusuri acordate preferenţial şi în secret cu intenţia clară de a strârni, voit, astfel de reacţii de nemulţumire. De altfel, comunicatul DSMa din data de 23 decembrie 2022, a fost mai mult decât evident, că a avut ca scop destabilizarea şi dezbinarea organizaţiei sindicale, întrucât ne-am opus concedierilor pe care intenţionau să le facă, în condiţiile în care, în prezent, şantierul are cel mai mic număr de angajaţi din istoria sa, respectiv puţin peste 1.500!!! De asemenea, cconducerea a fost mereu nemulţumită de faptul că sindicatul a organizat numeroase proteste atât la nivel local, cât şi în Bucureşti, în faţa Ministerului Economiei.
Luni, 9 ianuarie ac, vom avea prima şedinţă a Consiliului Director din acest an şi ne vom consulta şi vom lua în calcul organizarea unui marş de protest cu plecare din şantier până în centrul municipiului. Nu vom ceda, sub nicio formă, vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a determina Administraţia să îşi asume deciziile proaste şi păguboase pe care le-a luat, îi vom determina să ne ofere răspunsuri şi soluţii la problemele pe care le-am tot ridicat, mă refer la salarii majorate, volum mai mare de activitate, transparenţă în decizii etc.. De asemenea, vom face tot ceea ce va fi necesar astfel ca Administraţia să respecte prevederile legale ale contractului colectiv de muncă, să putem relua negocierile, pentru că numai printr-un dialog constructiv putem soluţiona situaţia incertă şi defavorabilă prin care trecem de luni bune, situaţii create, exclusiv, de către Administraţie”.
Vom reveni!




Lipsă apă pe mai multe străzi din mun. Constanța!

Astăzi – 05 ianuarie 2023, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă,  cu diametrul de 150 mm, din zona bd. Mamaia din mun. Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, în intervalul orar 12.00. – 17.00, consumatorilor din următoarele zone:

  • perimetrul delimitat de străzile: Maramureș – Petru Vulcan – Mircea cel Bătrân – Făgetului – Pictor Ion Andreescu – Panait Cerna – Chiliei – Soveja – bd. Mamaia – Ion Rațiu – Maramureș;
  • Mamaia – tronsonul delimitat de intersecția cu str. Bogdan Vodă și zona Pescărie;
  • cartierul Faleză Nord și zona Pescărie, precum și cei arondați punctelor termice 22, 24, 30, 31, 33, 34, 35, 37 și 38.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Aproape 5.000 de infecții respiratorii și pneumonii, în județul Constanța!

 

Virozele respiratorii reprezintă unul dintre cele mai comune tipuri de patologii cu transmitere interumană, mai ales în sezonul rece și sunt o infecție a căilor respiratorii superioare sau inferioare.
România se confruntă cu un număr ridicat de infecţii respiratorii. (La ultima raportare pe raza județului Constanța s-au înregistrat: IACRS= 3546, PNEUMONII = 1031, GRIPĂ = 115)
Astfel, DSP Constanța trage un semnal de alarmă și face câteva recomandări populației pentru reducerea transmiterii infecțiilor.
Prevenirea și controlul infecțiilor respiratorii sunt posibile în mare măsura dacă sunt respectate o serie de reguli:
– respectarea cu strictețe a măsurilor igienico-sanitare;
– purtarea măștii în spațiile închise aglomerate, slab ventilate;
– evitarea spațiilor aglomerate;
– în cazul copiilor care prezintă simptomele unei viroze respiratorii se recomandă izolarea și este important să nu meargă în comunități (grădiniță, școală, after school) pentru că pot răspândi foarte ușor infecția;
– evitarea contactului cu persoanele simptomatice;
– aerisirea încăperilor, sălilor de clasă sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18-20 grade C.

DSP Constanța




800 de kilograme de materiale feroase, furate din incinta fostelor sere din Tuzla!

La data de 3 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras componente metalice (porți, bare, grilaje) din incinta fostelor sere din comuna Tuzla.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, au fost identificați 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 38 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, s-a stabilit faptul că cei 3 au sustras peste 800 de kilograme de materiale feroase, pe care le-au transportat și depozitat la domiciliul unuia dintre ei.
Bunurile au fost recuperate în totalitate și predate părții vătămate.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.




Peste 200 de angajați ai Damen Mangalia au protestat, azi, în curtea șantierului!

IMG-20230104-WA0014

Peste 200 de angajați ai Damen Mangalia au protestat, spontan, in cursul zilei de azi. Acestia sunt nemulțumiți din cauza lipsei comenzilor, dar si pentru că numărul muncitorilor lor se împuținează pe zi ce trece.

Mai mult, deși conducerea Damen Mangalia a declarat sindicalistilor ca nu are bani pentru majorări salariale conform cu cerințele acestora, totuși, pentru anumiți angajati au fost acordate bonusuri de 2.340 lei net, potrivit reprezentanților Sindicatului Navalistul.

Sindicaliștii spun că vor continua protestele.




Navalistul: Damen spune că nu poate majora salariile angajaților, așa cum solicită sindicatul, din lipsa banilor. Însă, anumiți angajați au bifat bonusuri de 2.300 de lei!

319267527_594616866005507_8835307397095576025_n

Având în vedere comunicatul Administrației DSMa din data de 23.12.2022, adresat tuturor salariaților, vă comunicăm urmatoarele precizări:

– Referitor la afirmațiile false ale Administrației privind „acordul” consemnat în procesul verbal nr. 7 din 25.05.2022, vă informăm că NU a existat un acord referitor la “posibilitatea majorării salariului de baza brut cu 100 RON începand cu 01.01.2023”. Administrația DSMa în mod tendențios confundă o propunere neagreată cu un acord. Dacă ar fi existat un astfel de acord ar fi fost consemnat în mod explicit atât în procesul verbal cât și in actul aditional la CCM.

– Pentru a dezminți afirmațiile mincinoase ale Adminsitrației DSMa publicăm spre referință procesul verbal nr. 7 din

25.05.2022 cât și procesele verbale ale ședințelor de negociere din cadrul Comisiei Paritare ce au avut loc in luna decembrie 2022 (le puteți citi accesând urmatoarele link-uri: PV nr. 7/25.05.2022; PV nr. 2 din 15.12.2022; PV nr. 3 din 20.12.2022; PV nr. 4 din 22.12.2022) https://www.slnavalistul.ro/detalii/162/comunicat_sln_din_03012023_referitor_la_stadiul_negocierilor_colective_si_la_comunicatul_publicat_de_dsma_in_data_de_23122022.html

– SLN a convocat întrunirea Comisiei Paritare în mod repetat însă Administratia DSMa nu s-a prezentat, refuzând să negocieze motiv pentru care ne-am adresat instanței (puteți accesa portalul instanței de judecată apasând AICI). După mai multe insistențe și abia după ce am contactat reprezentanții Damen din Olanda, Directoratul DSMa a împuternicit membrii Comisiei Paritare să participe la reluarea negocierilor colective, prima ședință a avut loc în data de 15 decembrie 2022.

În perioada 15 decembrie 2022 – 22 decembrie 2022 au avut loc trei ședințe de negociere, în cadrul cărora SLN a prezentat cel mai recent Comunicat de presă referitor la inflația și evoluția prețurilor de consum, publicat de Institutul National de Statistică (INS) în data 13 decembrie 2022. Potrivit datelor publicate de INS rata anuală a inflației în luna noiembrie 2022 comparativ cu noiembrie 2021 a fost de 16,8%, nivelul inflației a crescut foarte mult față de cel prognozat pentru anul 2022.

– SLN a propus acordarea unei majorări salariale care să reprezinte diferența dintre nivelul actual al inflației și cât a reprezentat majorarea salarială acordată in luna aprilie 2022. A rezultat o diferență de 385 lei, sumă ce a coincis cu propunerea inițială a SLN de creștere a salariilor începand cu 1 ianuarie 2023.

– Administrația nu a acceptat propunerea SLN și în urma discuțiilor purtate în cele trei ședințe de negociere, pe parcursul mai multor ore de dezbateri, părțile au avut mai multe propuneri succesive, ultima propunere a Administrației a fost de acordare a unei creșteri salariale de 100 lei incepand cu 01.01.2023 și a unei compensații pentru utilități în valoare brută de 225 lei aplicabilă în perioada decembrie 2022 – martie 2023 (4 luni). Ultima propunere a SLN a fost de acordare a unei creșteri salariale de 265 lei începand cu 01.01.2022, propunere cu care Administrația nu a fost de acord.

– În comunicatul din 23.12.2022, Administrația a solicitat fiecărui salariat un angajament de a crește eficiența muncii cu un procent egal sau mai mare față de creșterea salarială. De asemenea a invocat lipsa unui acord cu Sindicatul în această privință, însă fără să ne prezinte suficiente date despre acest subiect. Nu este clar cu câte procente ar trebui să crească eficiența muncii pentru a fi cel puțin egală sau mai mare față de cresterea salarială; care este nivelul actual al eficienței și dacă acesta este raportată corect. Cum se poate determina procentul de creștere al eficienței muncii în raport cu creșterea salarială dacă aceasta nu s-a aplicat în procente ci în sumă fixă? Ce se va întâmpla dacă eficiența muncii nu va crește cu același procent de creștere a salariilor?

– Sindicatul a sesizat în mod repetat angajatorul că eficiența a fost adesea modificată artificial fără să reflecte realitatea.

– Pentru a ne exprima un punct de vedere în legătură cu creșterea eficienței trebuie să ni se comunice informații complete și corecte despre eficiența muncii și care sunt acțiunile de îmbunătățire pe care le are în vedere Administrația.

– Deși în cadrul negocierilor colective Administrația a invocat faptul că nu poate acorda o creștere salarială mai mare din cauza rezultatelor financiare negative și a numărului scăzut de comenzi, totuși a acordat unilateral bonusuri în valoare de 2300 lei NET doar unui anumit număr de salariați fără să ne informeze despre această decizie, despre care am aflat de la salariați și ulterior am solicitat Directoratului prin adresa nr. 36 din 22.12.2022 sa ne comunice detalii însă până la acest moment nu am primit un răspuns.

Având în vedere faptul că cele două părți implicate în negocierea colectivă nu au ajuns la un acord, SLN a propus reluarea negocierilor în prima săptămână a lunii ianuarie 2023.

Sperăm ca Administrația să dea dovadă de corectitudine și să nu mai lanseze acuzații nefondate la adresa Sindicatului.

Vrem să negociem și avem o abordare pozitivă dar nu putem tolera acuzațiile false și defăimătoare la adresa Sindicatului.

Vom emite periodic comunicate despre stadiul negocierilor colective pe care le vom afișa atât în incinta șantierului cât și pe site-ul slnavalistul.ro




A „plouat” cu infracțiuni rutiere, a doua zi după Anul Nou!

La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism pe strada Salcâmilor din localitatea Cobadin, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 38 de ani, care a condus un autoturism pe strada Costinești din localitatea Tuzla, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 20.40, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe strada Năvodari din comuna Lumina, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism pe strada G.V. Milea din orașul Murfatlar, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având montate plăcuțe de înmatriculare cu numere false.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.




20 de milioane de euro invetiți în reabilitarea Sanatoriului Balnear Mangalia

sanatoriul balnear mangalia.1

Reprezentanții Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) anunță intenția de închiriere a unor spații cu destinația de hotel, restaurant și bază de tratament pentru un număr de minimum 350 de persoane, întrucât unitatea balneară intră în proces de modernizare. „Implementarea acestui proiect, cu finațare prin CNI, va duce la îmbunătățirea calității serviciilor și atragerea unui număr mai mare de pacienți, mai ales în condițiile dotării Sanatoriului cu aparatură nouă, performantă. Așadar, avem nevoie urgentă de oferte în această direcție pentru a acoperi nevoile pacienților noștri și a ne oferi serviciile, neîntrerupt, pe toată perioada desfășurării lucrărilor”, a precizat managerul SBRM, Bogdan Maganu.

Conform reprezentantului instiuției medicale, spațiile cu destinația de hotel trebuie să aibă minimum 2 stele, dispuse în camere de două locuri, cu grup sanitar propriu, spații pentru prepararea și servirea mesei, inclusiv spații de depozitare și aparatură specifică dotării blocului alimentar și zonei de restaurant. Alte criterii se referă la existența spațiilor pentru consultații și tratament de specialitate, cu dotări aferente procedurilor balneare. Potrivit anunțului, data limită pentru primirea ofertelor este 25 ianuarie 2023, orele 16:00. Conform documentației tehnice, se va realiza un corp nou de clădire, amplasat deasupra actualei cantine din incinta Pavilionului A. Totodată, hotelul va fi recompartimentat, prin extinderea spațiilor de cazare, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice și de climatizare. Proiectul este estimat la aproximativ 20 de milioane de euro, cu o durată a lucrărilor de 24 de luni, de la data semnării ordinului de începere.




„Ediția de Sud” vă urează „La Mulți Ani”!

editia




La Mulți Ani vă urează Managerul Sanatoriului Balnear Mangalia, ec. Bogdan Maganu




La Mulți Ani Fericiți vă urează SC Polaris M Holding Mangalia

Christmas tree with cones on a city street illuminated with a garland. Close view




An Nou mai bun, vă urează SC Raja SA!

Christmas background made with garlands on a red background

Christmas background made with garlands on a red background