Scrisoarea lui Vlad Pascu către magistrați: Dă vina pe copilăria marcată de scandalurile dintre părinți, pe anturaj și pe dependența de droguri

Vlad Pascu

Vlad Pascu, tânărul care i-a ucis, în august 2023, pe Sebastian și pe Roberta și a rănit alți trei tineri, în groaznicul accident de la 2 Mai, a redactat o scrisoare de 12 pagini, adresată judecătorului de caz, Carmen Claudia Berevoescu.

În cele 12 pagini Pascu povestește cum i-a fost marcată copilăria de certurile părinților, cum a ajuns într-un centru de plasament în urma unui scandal între cei doi și cum, nesupravegheat cu săptămânile și cu sume mari de bani pe mână, a ajuns să se drogheze.

I. Cine sunt eu?

Vlad Pascu spune că, în copilărie, a fost o fire introvertită, fapt pentru care „m-am adaptat greu mediului. M-am făcut remarcat prin rezultatele la olimpiadele de matematică, ajungând în top 40 pe țară.

Școala primară a decurs destul de dificil, deoarece acasă eram martor al disputelor de dinaintea divorțului, iar la școală trebuia să fiu elevul model, ceea ce m-a făcut de mic copil să port un fel de mască în spațiul public, pentru a ascunde suferința, deoarece divorțul alor mei a implicat conflicte deschise, poliție, protecția copilului, ajungând chiar să stau o zi într-un centru de plasament, în ciuda averii părinților de ordinul sutelor de mii de euro.

Vlad Pascu spune că, la școală, a fost un elev foarte bun la învățătură, că a participat la olimpiade naționale, iar la Liceul Henri Coandă a intrat al doilea, la matematică-fizică.

Între timp, spune tânărul, acasă „situația familială se degrada de la o zi la alta. Ai mei rămâneau plecați mai mereu, iar eu rămâneam singur și câte 3 săptămâni dar cu bani la dispoziție. Anturajul meu era unul toxic: era cool să să te etalezi”.

 

II. Drogurile

„Drogurile în ziua de azi sunt mai accesibile decât băutura, sunt asociate cu ceva normal. Într-o clasă de 26 de elevi, într-a noua, erau consumatori cinci elevi, ajungând la peste 13 într-a XII-a.

Toată lumea, printre care și EU, aveam falsa abilitate de deducție că era imposibil să pățești ceva”.


III. Ziua și noaptea dinaintea accidentului

În august 2023, Vlad Pascu s-a întors cu tatăl lui din Olanda, pentru un consult stomatologic. Potrivit procurorilor, cu o zi înainte de dimineața accidentului, cei doi au fost opriți de un ofițer de poliție, în trafic. Atunci s-ar fi constat că mașina nu avea drept de circulație și, cu toate acestea, cei doi au fost lăsați să plece.

În aceeași zi, Vlad Pascu spune că a fost invitat la ziua onomastică a unei prietene, la Vama Veche:

„Am ajuns la cazare și am prizat ceva de pe o farfurie, ceva ce mi s-a zis că este ceva bun, bănuiam că o substanță psihoactivă. Nu a avut un efect resimțit puternic, m-am simțit doar amețit vreo 20-25 de minute”.

În urma unui conflict izbucnit la cazare între participanții la petrecere, Pascu a plecat spre plajă, unde a primit o ofertă de cazare unde „aveau pastile de ecstasy și capsule cu peroxid de azot”.

Pascu amintește de faptul că un echipaj de poliție i-a oprit în trafic și că a fost găsită țigara cu canabis în mașină, dar spune că nu era a lui, pentru că la probele de sânge nu i-a fost găsită substanța cu pricina. Ulterior, a fost lăsat să plece și a decis să se îndrepte spre Constanța.

 

IV. Accidentul

„Conduceam spre Constanța și ascultam muzică, eram destul de obosit. La ieșirea dintr-o curbă am simțit un impact puternic, parbrizul s-a prăbușit peste mine și volanul mi-a sărit din mână.

Nu m-am gândit că aș fi lovit o persoană, am oprit mașina după derapajul pe care l-am simțit și sunt încă surprins că am reușit să redresez mașina. (…)

Am dedus că am lovit vreun animal de talie mare ce ar fi încercat să traverseze strada.

Am evaluat sumar daunele mașinii, m-am scuturat de cioburi, iar în gălăgia infernală ce o făcea motorul V8 al mașinii nu am auzit nimic să îmi atragă atenția și în starea aceea în care eram oricum speriat am decis să întirc spre cea mai apropiată localitate, deoarace nu puteam abandona mașina.

Scriu cu dificultate pentru că acela urma să fie momentul conștientizării la ce s-a întâmplat”.

Vlad Pascu își amintește că a fost oprit de jandarmi, care i-au spus că a UCIS doi tineri. Tânărul spune că nu a crezut, inițial.

V. Arestul

Vlad Pascu a fost arestat în dimineața zilei de 19 august și, de atunci, nu a mai fost lăsat în libertate, în ciuda încercărilor repetate ale avocaților săi de a fi arestat la domiciliu.

În primele zile de arest, spune Pascu în scrisoare, s-a gândit că, poate, ar fi fost mai bine să fi murit în același accident cu cei doi tineri.

„Eram măcinat de regrete, remușcări. Eram de părere că viața mea nu mai are niciun sens și ajunsesem să mă întreb dacă nu era mai bine ca și viața mea să se fi terminat în acel oribil accident”. În pușcărie Vlad Pascu a împlinit 20 de ani.

Ulterior, mutat la Poarta Albă, acesta spune că a primit un Cod Penal, pe care a început să îl studieze pentru „a putea înțelege că lucruri precum situația mea sunt finite și față de alte situații există șansa de a-mi prelua controlul asupra vieții”.

 

Concluzia

„În fiecare zi mă gândesc la greșelile făcute în trecut, la atitudinea mea rebelă ce mi-a adus numai de pierdut.

Am ajuns la punctul unde să îmi reevaluez viața de la un capăt la celălat, să înțeleg că lucrurile mărunte trebuiau să îmi aducă fericire și împlinire, lucruri banale, precum o plimbare în parc sau o masă în familie alături de cei dragi.

(…) Poate că (această scrisoare n.r.) va reuși să contureze puțin persoana mea cu detalii reale, fapte și trăiri personale, necenzurate de media, opinii publice sau păreri personale ale anumitor persoane ce au ca subiect de discuție tragedia întâmplată, ce mă va marca, probabil, tot restul vieții!”

Vineri, 17 ianuarie 2025, procurorii din Mangalia au solicitat pedeapsa maximă pentru faptele de care este acuzat Vlad Pascu: 7 ani pentru ucidere din culpă, 2,8 ani pentru vătămare corporală din culpă, 3,4 ani pentru conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe, 4,8 ani pentru părăsirea locului accidentului, cu un total de pedeapsă de 10 ani și jumătate.

Sursa scrisorii lui Vlad Pascu – Sonia Simionov

Pe aceeași temă:

VIDEO Finalul tragediei de la 2 Mai: Parchetul a cerut peste 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu




(FOTO/VIDEO) Razie la 2 Mai: Primele controale după aderarea la Schengen

Razie 2 Mai

Sunt controale în zona punctelor de frontieră, astăzi, 3 ianuarie 2025. La intersecția de la 2 Mai, polițiștii verifică mașini și documentele persoanelor care ajung la graniță.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Olimpia Ceară, a declarat că aderarea la Spațiul Schengen nu înseamnă că verificările în zona de frontieră se opresc:

„La această oră, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv polițiștii, polițiștii de frontieră și jandarmii derulează controale în proximitatea punctelor de trecere a frontierei din județul Constanța în scopul identificării unor transporturi  ilegale de migranți sau activități ilegale pe linia contrabandei.

De asemenea, efectivele MAI au intensificat activitățile de verificare și control în zonele de transzit ale transporturilor de persoane și mărfuri.

Ne aflăm în zona de frontieră, pe DN 39, iar polițiștii, polițiștii de frontieră și jandarmii au început să oprească și să verifice persoane și mijloace de transport în vederea depistării unor eventuale fapte ilegale și prevenirii fenomenului infracțional.

De la 1 ianuarie, odată cu integrarea deplină a României în proximitatea noastră nu se mai fac controale sistematice de către polițiștii de frontieră.

Acest lucru nu înseamnă că ne oprim din misiunea noastră de a garanta siguranța comunității.

Dimpotrivă, intensificăm acțiunile comune și suntem vigilenți pentru a-i depista pe cei care încalcă legea”.

Razie 2 Mai
Razie 2 Mai

Razie 2 Mai
Razie 2 Mai

Razie 2 Mai
Razie 2 Mai

Razie 2 Mai
Razie 2 Mai

 

Razie 2 Mai
Razie 2 Mai




(FOTO/VIDEO) Tiruri încărcate cu bitum au luat FOC la 2 Mai! Intervin pompierii UPDATE: A fost emis mesaj RO-Alert

Incendiu 2 Mai

Pompierii intervin la această oră la un incendiu în localitatea 2 Mai.

Mai multe tiruri pline cu bitum au luat foc într-o parcare închisă.

La fața locului intervin pompierii Secției Mangalia cu două autospeciale de stingere și Stația Tuzla, cu două autospeciale.

UPDATE:

Incendiul s-a produs la mai multe cisterne (fără încărcătură) existente în curtea unui operator economic.

Focul se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum și posibilitate de propagare la vecinătăți.

În zonă se aud mai multe explozii (posibil de la recipiente cu ulei).

S-au deplasat la fața locului 7 autospeciale de stingere de la Constanța, ISU BIF – mașină cu roboți; ISU CL – două autospeciale pentru asigurare raion intervenție, ISU IL –  o autospecială ASAS.

UPDATE:

Pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, la nivelul județului Constanța a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.

Incendiu 2 Mai

Incendiu 2 Mai

 




(VIDEO) Dosarul 2 Mai, o nouă amânare. Mama lui Sebi: „M-am săturat să vorbesc frumos despre un DROGAT. Ne târăsc copiii în noroi!”

dosarul 2 Mai

O nouă amânare în cazul șoferului drogat Vlad Pascu, cel care a luat două vieți anul trecut la 2 Mai și a rănit trei tineri. De data aceasta amânarea a venit pe fondul lipsei de la dosar a expertizei INML solicitate de judecătorul Claudia Carmen Berevoescu.

Asta, în ciuda faptului că tinerii răniți au depus, potrivit spuselor av. Adrian Cuculis absolut toate documentele solicitate de Mina Minovici: „INML trebuie să își facă treaba. Cei doi tineri răniți au adus fiecare documente de la trei specialiști: chirurgie plastică, neurologie și ortopedie. Din punctul nostru de vedere nu mai trebuie adus nimic. O să depun la dosar ștampila INML ca să se vadă că ei au depus toate documentele solicitate”

Părinții tinerilor uciși au venit astăzi la Mangalia deși stiau că se va cere o amânare.

Au venit pentru a da ochii cu avocatul ucigașului Vlad Pascu, Alin Trandafirescu, care a spus, la începutul lunii septembrie, că victimele ucise în accident consumaseră alcool, „cantități destul de mari, în sensul de 0,7 spre 1 la mie (alcoolemie – n.r.)”.

Avocații lui Vlad Pascu vor să arunce o parte din vină asupra tinerilor omorâți

Avocatul Adrian Cuculis, care îi reprezintă în proces pe părinţii Robertei Dragomir şi pe cei trei tineri răniţi în accident, a remis presei un comunicat, pe 4 septembrie, pentru a lămuri situaţia.

„Din actele medicale ale celor 2 decedaţi, Dragomir Roberta cât şi Olariu Sebastian, reies alte date ştiinţifice decât cele prezentate în cadrul afirmaţiilor publice făcute de către avocatul apărării”, se precizează în comunicat.

Astfel, „cu privire la numita Roberta Dragomir, necropsia relevă faptul că aceasta avea o alcoolemie în sânge de 0.78g la mie, ceea ce din punct de vedere al codului rutier, reprezintă pragul de contravenţie, şi nu de infracţiune. Ca atare, legiuitorul a stabilit că o persoană cu o îmbibație alcoolică de sub 0.80g la mie este cel mult pasibilă de amendă contravențională. În ceea ce îl priveşte pe Olariu Sebastian, acesta NU avea alcool în sânge DELOC. Mai mult decât atât, chiar şi în ipoteza în care valorile alcoolemiei celor doi ar fi fost de peste 0.80 g la mie sau în orice altă concentraţie, acest lucru este irelevant în contextul în care victimele au fost accesate de pe partea NON CAROSABILĂ, respectiv de pe terasamentul drumului unde se considera a fi zona PIETONALĂ”.

Părinții tinerilor uciși și-au apărat astăzi, la Mangalia, copiii acuzați de către avocații șoferului dogat Vlad Pascu:

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi: „Știam că se va amâna, am venit pentru că am vrut să dau ochii cu domnul Trandafirescu, avocatul lui Pascu. Am certificatul de necropsie la mine. Sebastian nu a avut niciun gram de alcool în sânge”.

Mihaela Olariu, mama lui Sebi: „Copiii au fost la o petrecere, oricine bea un pahar la o petrecere. Mergeu corect, nu conduceau o mașină . Ar trebui să ne lase copiii în pace, să își găsească liniștea. M-AM SĂTURAT SĂ VORBESC FRUMOS DESPRE UN DROGAT. NU TREBUIE SĂ NE TÂRASCĂ COPIII PRIN NOROI, NEVINOVAȚI”.

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei: „Era de așteptat să se amâne azi procesul. Vreau să se termine cât mai repede, cedez nervos”.

Procesul a fost amânat pentru 18 octombrie, la orele 10.00.




PRĂPĂD în urma ploilor, în sudul litoralului: Case inundate la 2 Mai, 23 August, la Venus și Costinești

Inundatii Mangalia

Mai multe locuințe din Eforie Sud, Costinești, 2 Mai, Moșneni și din stațiunea Venus s-au inundat, azi noapte, în urma averselor de ploaie.

Pompierii militari lucrează, la ora actuală, pentru a scoase apa întro curte din Venus, de pe strada Gheorghe Țuțuianu, acolo unde se intervine cu o autospecială și pompe. Tot la această oră se intervine la un garaj inundate din Eforie Sud, de pe strada Faleză.

În cursul nopții s-a intervenit mai multe imobile din sudul litoralului, potrivit ISU Dobrogea:




Șoferiță posibil DROGATĂ, depistată pe D.N. 39, la 2 Mai

Drug test

La data de 22 august a.c., în jurul orei 02.25, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în localitatea 2 Mai.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.




Vlad Pascu, față în față cu judecătorul: „De la șocul suferit am atacuri de panică, vreau să fiu consultat de specialiști”

Vlad Pascu

Vlad Pascu, șoferul care, drogat, a ucis pe 19 august 2023 doi tineri în accidentul de la 2 Mai, a cerut, prin avocați dar și personal, să fie lăsat în arest la domiciliu. Pe de o parte să își trateze afecțiunile de care spune că suferă, pe de altă parte pentru „a-și strânge familia în brațe” înainte de o condamnare definitivă.

Ulterior pledoariilor celor doi avocați care l-au reprezentat astăzi, în sala de judecată de la Mangalia, Vlad Pascu și-a susținut, personal, cererea de a fi trimis în arest la domiciliu:

„Știu că va urma o hotărâre definitivă în care voi fi condamnat cu executare. Tot ce îmi doresc din această experiență negativă este să ies o persoană mai bună, să reușesc să îmi plătesc datoriile față de societate prin sentința pe care mi-o veți da.

Sunt pe deplin coștient de acținile mele trecute care au dus la această tragedie, ceea ce m-au făcut să îmi reevaluez ideile, concepțiile, față de cum ar trebui să mă comport în societate.

Este vorba de numai câteva luni de zile, înainte să mă întorc, definitiv, în penitenciar. Oricum va fi o pedeapsă privativă de libertate pentru câțiva ani de zile.

În penitenciar mă chinui de 6 luni de zile pentru a avea parte de îngrijiri medicale, pe cheltuiala mea, am avut audiența la comandant, programări la clinici private.

Mi s-au întors cererile înapoi, am recomandare de la spitalul penitenciar de la fiecare doctor în parte, de la stomatolog până la cardiolog.

Inclusiv de la medicul psihiatru am certificat. De la șocul suferit în urma accidentului am atacuri de panică. Înțeleg tot ce s-a întâmplat și m-am pierdut psihic în niște gânduri.

În arest la domiciliu aș putea consulta un medic și m-aș putea interesa să văd ce pot face mai departe în ceea ce privește educația. Nu pot face absolut nimic în ceea ce privește educația, până când nu voi fi condamnat.

Vreau să îmi pot lua familia în brațe, pentru că am avut întâlnirile numai la geam cu ei. Vreau să mai pot fi alături de ei o lună, două, înainte să fiu încarcerat definitiv.

S-a spus că m-aș putea sustrage de la arest în cazul în care voi fi arestat la domiciliu sau că m-aș putea apuca din nou de consumul de droguri. Având în vedere toată presiunea mediatică, valul de informații din jurul meu, în care se spune că de la 13 ani mă droghez. Sunt lucruri care s-au exagerat în ultimul hal. Am avut o problemă cu consumul de droguri, s-a exagerat enorm în presă, nu are legătură cu situația mea reală.

Cer instanței să mă testeze cineva, săptămânal sau de ori câte ori este nevoie, ca o condiție a arestului la domiciliu”.

Judecătorul Carmen Claudia Berevoescu a amânat, astăzi, dosarul lui Pascu, pentru 20 septembrie 2024. Potrivit avocatului victimelor, la acest termen va fi gata expertiza medicilor legiști în ceea ce îi privește pe Vlad Alexandru C. și  Cristina-Ileana I.

Cei doi tineri au fost grav rănți în urma accidentului de la 2 Mai.

Pe aceeași temă:

Vlad Pascu este așteptat, mâine, la Judecătoria Mangalia. Tinerii răniți în accidentul de la 2 Mai au solicitat o nouă expertiză medicală




Târgul de carte, folk și poezie de la 2 Mai a reunit cele mai importante edituri din România

deschidere

„Cultura la Liman” continuă tradiția Târgului de carte, folk și poezie: ediția a treia este în plină  desfășurare. Până pe 14 august 2024, la Căminul Cultural 2 Mai, vă așteptăm de la 10 dimineața până seara târziu. Intrarea este liberă.

Sunt prezente, cu carte de vânzare la prețuri rezonabile, câteva dintre cele mai importante edituri din România. Cititorii își pot achiziționa titlurile preferate și, mai ales, pot să asiste la discuții captivante despre cărți, să participe la dezbateri despre literatură și la întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare contemporane. Și să asculte folk, ca „altădată”.

„Târgul de carte, folk și poezie, devenit proiect cultural strategic al Comunei Limanu în cadrul programului Cultura la Liman, este unul din evenimentele noastre de suflet. Sprijinul marilor edituri trebuie subliniat și ne dorim ca pentru edițiile următoare acest proiect să se dezvolte și să capete valențe naționale. Trebuie să confirmăm încrederea tuturor personalităților culturale implicate în promovarea culturii locale, alături de noi, în ultimii ani”, a declarat Daniel Georgescu, primarul comunei și inițiatorul programului.

„Publicul cititor și spectator are acces gratuit atât în cadrul târgului, cât și la toate evenimentele conexe, ce vor avea loc pe toată durata evenimentului: lansări de carte, lecturi publice, dialoguri cu autorii, recitaluri de muzică folk. Anul acesta sunt prezente la 2 Mai edituri importante de pe piața culturală din România: Polirom, Trei, Humanitas, Ex Ponto, Rocart”, ne-a declarat Silvana Cojocărașu, responsabilul de comunicare în cadrul programul „Cultura la Liman”

„Își lansează aici, la malul mării, ultimele volume apărute și vorbesc despre ce se scrie și cum se scrie astăzi în România, unde ne situăm ca literatură și spre ce se îndreaptă literatura română de astăzi scriitori contemporani precum Silvia Dumitru, Alex Olteanu, Ioana Maria Stăncescu, Cristina Chira, Andrei Vizitiu, poeți precum Mihaela Meravei, Sorin Poclitaru, Ana Arina Petrini, dar și scriitori locali, precum liderul de vârstă Ștefan Doroftei „Doimăneanu”, înconjurat de prieteni scriitori din toată țara, sau cea mai tânără scriitoare a acestei ediții, Ilinca Dorobanțu, o adolescentă valoroasă din Vama Veche, prezentă în Târgul de carte, folk și poezie de anul acesta cu o revistă inedită.

Unul dintre cele mai așteptate momente va fi dezbaterea susținută de regizorul și scenaristul Andrei Chiriac, care va vorbi, alături de jurnalistul Valentin Coman, despre o altfel de istorie a României, interpretată dintr-o perspectivă diferită, printre mituri și legende. Dezbaterea va fi însoțită de imagini din serialul „Egregora: comoara pierdută”, un film de epocă plin de fantezie.

Folk romantic, de calitate, așa cum era odată: printre invitații primiți cu emoție de publicul de la 2 Mai se numără cant-autorii Walter Ghicolescu, Florin Paul Camen, Marius Matache, Mihaela Drăgănescu și Radu Crăciunescu.

Despre cele două localități, artistice și boeme, ale comunei Limanu – 2 Mai și Vama Veche – s-au scris poezii, romane, nuvele și articole, lucrări de doctorat, s-au făcut expoziții, s-au creat lucrări artistice aparținând unor autori din generații și forme de expresie diferite. Această tradiție va continua, prin evenimente culturale de înaltă ținută artistică, pentru că este un loc care predispune la creație, la liberă exprimare și merită să fie cunoscut, la nivel național și nu numai. „Cultura la Liman”, programul cultural anual al Comunei Limanu, înseamnă, în plan secund, dar nu mai puțin important, o incursiune culturală în peisajul dobrogean de la granița de sud, pe malurile Mării Negre, pentru „punerea în lumină” a unora dintre cele mai spectaculoase obiective de patrimoniu istoric, natural, multicultural și multietnic pe care aceste zone le cuprind și al căror trecut şi importanţă în istoria naţională sunt încă puţin (re)cunoscute în prezent”.

Pe aceeași temă:

Târgul de Carte renaște la 2 Mai: Iată programul manifestării culturale




Razie în sudul litoralului: Șoferi beți sau fără permis de conducere, prinși la Limanu și la Vama Veche

Polițiști noaptea, razie

În perioada 5-6 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a traficului și consumului de substanțe interzise.

Acțiunea s-a desfășurat în localitățile Vama Veche, 2 Mai și Limanu.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 134 de persoane și au fost verificate 50 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, doi șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentelor.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.




Târgul de Carte renaște la 2 Mai: Iată programul manifestării culturale

Targ de carte

„Târg de Carte, Folk și Poezie”, așa se intitulează un eveniment cultural ce va avea loc în stațiunea 2 Mai, în perioada 7-14 august 2024.

Organizatorii, Primăria Limanu și Cultură la Liman, au transmis și programul evenimentului.

Iată care este acesta:

 




„Cultura la Liman”: Expoziție de pictură și fotografie, al doilea mare eveniment din cadrul manifestării din 2 Mai

Cultura la Liman - 2024

Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale programului „Cultura la Liman” – expoziția de pictură și fotografie, al doilea mare eveniment al programului după festivalul de teatru și film – s-a deschis aseară, la 2 Mai.

Într-un cadru elegant și distins, s-au întâlnit, au expus și ne-au vorbit despre ei și arta lor doi tineri artiști: pictorița Oana-Maria Paul și fotograful Mihnea Turcu. Vernisajul a avut loc în prezența autorităților locale și a unui public rafinat și cunoscător, care știe să aprecieze arta adevărată.

Intitulată, aparent simplu, VAMA, expoziția va rămâne deschisă până pe 14 august, pe întreaga durată a evenimentelor din cadrul programului cultural.

„Mă emoționează întotdeauna când artiștii vorbesc atât de frumos despre locurile acestea, le iubesc, le înțeleg și le transformă în operă de artă. Este cea mai mare bucurie, cea mai mare recompensă”, a declarat Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu.

„După ce Silvia Radu, în 2022, la prima ediție a programului „Cultura la Liman”, a deschis seria acestor expozitii cu lucrări excepționale, fixând lumina specială a acestor locuri pe pânzele sale, iar Aurelia Stoie Mărginean, în 2023, la a doua editie a programului, ne-a emoționat cu acuarele de o acuratețe și de o finețe remarcabile, anul acesta ne-au arătat Marea la 2 Mai și Vama Veche doi artiști din generația tânără, ne-a declarat curatorul expoziției și responsabilul cu comunicarea, Silvana Cojocărașu.

Cultura la Liman - 2024
Cultura la Liman – 2024

Oana-Maria Paul

Oana-Maria Paul s-a născut în 1982, în Slatina. Absolventă a Facultății de Drept, în 2005 a făcut cunoștință cu pictura. A fost cursantă a Școlii Populare de Artă din București, dezvoltându-se artistic sub îndrumarea unor pictori români contemporani.

A început să picteze teme inspirate din locuri și obiecte care și-au pus amprenta asupra ei, având capacitatea de a transmite celorlalți energia lor unică. Tablourile sale reușesc să păstreze optimismul, lăsând ochiului spectatorului o anumită bucurie de viață. Nu există alb sau negru în creațiile sale, nu există bine sau rău, sunt doar povești despre oameni și locuri, care trebuie amintite într-un mod special, reușind să creeze lumi și universuri aparte: „Iubesc să pictez marea și peisajele marime, pentru că au orizontul jos, subiectul este concentrat aproape de pământ, este modest, dar “decopertează” luminozitatea și profunzimea cerului.  Mai mult, pe malul apei este mereu o lume mărunta și spectaculoasă, care construiește haotic un univers interesant.”

Mihnea Turcu

Mihnea Turcu s-a născut în 1978, iar copilăria și adolescența au însemnat vacanțele din satul bunicilor și Brașov. În 2001 a ajuns în București, unde a lucrat pentru una dintre marile corporații, până când, în 2012, a simțit că trebuie să urmeze un drum diferit, pentru a se exprima prin fotografie. A călătorit în Asia și America de Sud, căutând expresivitatea în locuri îndepărtate, până când a înțeles că adevărurile și esențele pe care le căuta îl așteptau acasă, în cele două laitmotive ale artei sale:„satul, cu vibrațiile lui de arhaic și suflet românesc și Vama Veche, cu a ei poveste de dragoste, de mare, nisip alb și valuri, toate compuse ca într-o piesă de teatru pe scena unui colț retras de plajă.”

Deși folosesc mijloace de expresie diferite – pictura și fotografia – artiștii ne arată că amândoi privesc lumea și oamenii cu sufletul, iar lucrările lor devin amprenta unei emoții, creează povești.

Cultura la Liman - 2024
Cultura la Liman – 2024

La finalul evenimentului, tânăra Carla Dascălu a oferit un emoționant recital la vioară: au răsunat acorduri de Shostakovich și Ciprian Porumbescu. A acompaniat la pian, pe toată durata serii: pianistul, compozitorul și profesorul Dorian Pârvu. A fost o seară cu adevărat rafinată și reușită, în care culoarea, fotografia, pianul și vioara s-au contopit într-un tablou mirific.

Cultura la Liman - 2024
Cultura la Liman – 2024

Pe aceeași temă:

La 2 Mai a început cea de a treia ediție a evenimentului „Cultură la Liman”. Care este programul oferit iubitorilor de teatru, film, pictură și concerte




La 2 Mai a început cea de a treia ediție a evenimentului „Cultură la Liman”. Care este programul oferit iubitorilor de teatru, film, pictură și concerte

Cultură la Liman, Nina Cassian

Cultura la Liman”, programul cultural anual al Comunei Limanu, ajuns la a treia ediție în 2024, se  desfășoară la 2 Mai, pe parcursul întregii veri, fiind gazda unor evenimente din diverse arii de expresie artistică – teatru, film, pictură și expoziții de fotografie, concerte cu muzică de diverse genuri, târg de carte cu lansări, recitaluri de poezie și lecturi publice, competiții sportive – recunoscute ca valoare și unite într-un sincretism care își propune să evite superficialitatea unor „spectacole” de vară, oferind șansa întâlnirii și a dialogului cu nume importante din spațiul cultural autohton.

„Îmi doresc ca la 2 Mai să vină cât mai mulți artiști în această vară, pentru că vreau să menținem această emoție, această vibrație de hotspot cultural pe harta țării”, declară Daniel Georgescu, primarul Comunei Limanu.

Silvana Cojocărașu, responsabilul cu comunicarea al evenimentului „Cultura la Liman”, ne-a declarat: „ŞI festival”, până de curând Festivalul de Teatru şi Film „Şerban Ionescu”, este evenimentul care a deschis vara culturală din acest an. Festivalul se desfășoară la 2 Mai, între Cultura la LimanSilvana Cojocărașu,20 şi 27 iulie 2024 sub sloganul „şi tu. şi eu. şi împreună.” și cuprinde peste 70 de evenimente culturale grupate în cinci secţiuni – teatru, film, expo, concert, forum – cu intrare liberă, continuând și misiunea de a promova tineri creatori la debut, prin secțiunea competițională de teatru și film. 7 spectacole și 10 scurtmetraje, realizate de absolvenți ai facultăților cu profil artistic din România, pot fi urmărite atât de public, cât și de un juriu unic. În urma vizionării spectacolelor și a scurtmetrajelor, vor fi oferite două premii colective și șase premii individuale, în cadrul ȘI Gala de premiere, eveniment ce va încheia festivalul pe 27 iulie, în Curtea Taberei 2 Mai, de la ora 21:30.

Printre noutățile acestei ediții se numără o serie de dialoguri interdisciplinare cu personalități culturale și științifice, două ateliere creative cu tineri artiști, dar și un eveniment In memoriam Vladimir Găitan, programat pentru marți, 23 iulie, de la ora 16:00, în Curtea Taberei 2 Mai. La dialogul moderat de Alina Epângeac participă Gloria Găitan, fiica actorului, Ileana Popovici și Magda Catone.

Această ediție marchează și inaugurarea unei a doua săli de spectacol dedicate teatrului profesionist. Astfel, pe lângă sala de spectacole a Căminului Cultural, în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale din 2 Mai se vor juca, în afara competiției, 5 spectacole produse de Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic și Teatrul Metropolis. Secțiunea TEATRU mai include un spectacol de improvizație, „Meciul de Comedie” de la Teatrul de Stat Constanța (programat miercuri, de la 20:30), și un spectacol de jonglerie și acrobații al performerului Vlad Benescu, ambele jucate în aer liber, în Curtea Taberei 2 Mai.

În secțiunea FILM se regăsesc lungmetraje ca „Reconstituirea” (regia Lucian Pintilie – marți, 23 iulie, 22:40, Curtea Taberei) și documentarul „Nasty” (regia Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu – joi, 25 iulie, de la ora 22:45).

Pe 24 iulie, Ada Milea și Bobo Burlăcianu se întorc la ȘI festival pentru un eveniment muzical spectaculos, alături de Cristi Rigman și Anca Hanu, după succesul ediției anterioare (miercuri, în Curtea Taberei, ora 22:00). Formația AZUR va concerta sâmbătă, 27 iulie, de la ora 22:00. Și tot sâmbătă, tot în Curtea Taberei, de la ora 16:00, criticul de teatru Marina Constantinescu va fi în dialog cu Radu Paraschivescu despre „Vârstele singurătății”.

Printre cele mai așteptate evenimente ale „Culturii la Liman” se numără expozițiile de pictură și fotografie, dedicate poeziei țărmurilor de la 2 Mai și Vama Veche. Oana-Maria Paul își va expune peisajele marine alături de lucrările fotografului Mihnea Turcu, în expoziția de grup „VAMA”. Vernisajul va avea loc luni, 29 iulie 2024, ora 19.00, la Căminul Cultural 2 Mai. Expoziția va rămâne deschisă pe tot parcursul manifestărilor culturale.

Și anul acesta continuă tradiția „Târgului de carte, folk și poezie”, care se va desfășura în perioada 7-14 august 2024, la Căminul Cultural 2 Mai.

Vor fi prezente, cu carte de vânzare la prețuri rezonabile, câteva dintre cele mai importante edituri din România. Cititorii vor avea ocazia să își achiziționeze titlurile preferate, să asiste la discuții captivante despre cărți, să participe la dezbateri despre literatură și la întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare contemporane. Publicul va avea acces gratuit atât în cadrul salonului, cât și la toate evenimentele conexe ce vor avea loc pe toată durata evenimentului: lansări de carte, lecturi publice, dialoguri cu autorii, recitaluri de muzică folk.

Pentru programele detaliate ale evenimentelor, vă așteptăm și pe pagina oficială a Comunei Limanu, secțiunea Cultura la Liman: https://primarialimanu.ro/cultura-la-liman/editia-2024/, pe pagina Facebook a programului – Cultura la Liman, pe www.sifestival.ro. (Facebook si Instagram), precum și pe paginile Facebook: mihnea.turcu.50 și Instagram @mihnea__turcu ale artiștilor invitați.




(VIDEO) Avocatul Adrian Cuculis a cerut o expertiză medico-legală, ce ar putea schimba încadrarea juridică a faptei lui Vlad Pascu

Adrian Cuculis

Avocatul familiei Dragomir, din dosarul 2 Mai, Adrian Cuculis, a solicitat o expertiză medico-legală, ce ar urma să arate dacă traumele suferite de victimele supraviețuitoare accidentului cumplit de anul trecut, provocat de Vlad Pascu vor fi unele permanente, pe viață.

În urma discuțiilor din sala de judecată, s-a decis ca această expertiză să aibă loc la Institutul de Medcină Legală Mina Minovici din Bucrești.

În cazul în care se va dovedi că infirmitatea celor doi tineri, Cristina Ionescu și Alexandru Coniac, este una permanentă, judecătorul Carmen Claudia Berevoeascu ar putea decide schimbarea încadrării juridice, cu reținerea circumstanțelor agravante pentru vătămare corporală.

 




ATENȚIE! Astăzi și mâine se întrerupe furnizarea energiei electrice în Mangalia și Limanu

Energie electrică

Mai multe localități din sudul litoralului vor rămâne astăzi și mâine, 23-23 aprilie 2024, fără enerie electrică, în urma unor lucrări realizate pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Marți, 23 aprilie 2024:

Miercuri, 24 aprilie 2024:




(FOTO/VIDEO) AȘA arată durerea unei familii distrusă de un DROGAT: „Mama lui Sebi ne pune să mergem după el, să îl luăm acasă”

Placă comemorativă Sebi - 2 Mai

Vlad Pascu și părinții săi, Miruna și Mihail, nu au putut vedea, astăzi, drama unei familii distruse, spulberate o dată cu trupul copilului lor, Sebastian. Și, chiar dacă ar fi fost prezenți la 2 Mai, acolo unde Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, a venit să așeze o placă comemorativă pentru copilul lui, cel mai probabil nu ar fi avut capacitatea afectivă să înțeleagă drama acestei familii.

Mama lui ne roagă să ne ducem după el, aici, la 2 Mai, să îl căutăm, pentru că e convinsă că fiul ei este pierdut și să îl aducem acasă. Sper ca băiatul meu să fie ultimul copil care moare din cauza drogaților, din cauza drogurilor, ne-a spus Andrei Olariu, în fața plăcii montate chiar în locul unde fiul lui a fost ucis, împreună cu Roberta, tânăra de aceeași vârstă cu el.

 

Placă comemorativă Sebi - 2 Mai
Placă comemorativă Sebi – 2 Mai




(VIDEO/FOTO) „Marea la 2 Mai și Vama Veche”: Expoziția Aureliei Stroie Marginean surprinde toată frumusețea peisajelor marine

Vernisaj Limanu

La Căminul Cultural din 2 Mai a avut loc ieri, vernisajul expoziției „Marea la 2 Mai și Vama Veche”, în prezența oamenilor de cultură din zonă.

Au fost prezenți la evenimentul gazdele expoziției – primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu și viceprimarul localității, Mihai Feodorof, precum și invitații acestora, senatorul Felix Stroe și subprefectul Marilena Dragnea.

Aurelia Stroie Marginean este absolventă a Academiei de Arte Vizuale Ion Andreescu din Cluj Napoca, promoția 1966, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, membră a Asociației de Artă Plastică.

A avut, de-a lungul timpului, expoziții personale în țară și peste hotare, la București, Miercura Ciuc, Brașov, Rishon le Zion, Ierusalim, Veneția, Madrid, Berlin, Viena, Nicosia.

Lucrările domniei sale sunt găzduite de Ministerul de Exerne al României, Primăria Brașov, Cercul Militar Brașov, Muzeul Primei Școli Românești Brașov, Academia Militară Henri Coandă Brașov, Biblioteca Județeană George Barițiu din Brașov, Comunitatea Evreilor din Brașov.


„Marea la 2 Mai și Vama Veche”, vernisaj de pictură Aurelia Stroie Marginean